Istoria Artei III. [antikvár]

INTP.ODUCERE LA PRIMA EDITIE 1914 A m trait doua sau trei secóle cu sentimentul ca Renaçterea italiana a regâsit, spre consolarca noastrâ, calea pierdutâ a artei antice, çi câ înaintea ei §i în afara ei nu exista decît barbarie çi confu-zie. Cînd nevoia noastrâ de a iubi ne-a îndemnat sa privim eu pasiune opera lâsatâ de catre arti^tii care au précédât, în ultima perioadâ a Evului Mc-dlu, înflorirea artci italiene, am ignorât çi am ca-lomniat Italia. I-am reproçat influença pe care a cxercitat-o asupra popoarelor occidentale, am re-fuzat sa vedem câ popoarele occidentale, dupa epuizarea momentanâ a resurselor lor spirituale, trebuiau sa se supunâ legii comune çi sa cearâ unor elemente mai noi sa le fecundeze spiritul. Sîntem astfel fâcup încît ne e foarte greu sa ne siiuâm în afara istoriei spre a o priyi de la distança, çi sîntem prea grabiçi sa atribuim o valoarc definitiva sentimentelor pe care dorinçele noastre actúale ni le dicteazâ. Aceastâ nevoie de absolut, care constituie suferinça noastrâ, çi força noastrâ, çi gloria noastrâ, noi refuzâm sa le-o acordâm oamenilor care au apucat, pentru a çi-o potoli, pe un ait drum decît noi. Cei care au invocat spiritul propriei lor rase pentru a condamna influença Italiei, în numele erorilor pe care le-au comis imitatori nedemni sâ o asimi- 1 I 1. Andrea del Castagno. Punerea în mormînt, iresca, detalin (Sant'Apollonia, Florenta). PREFATA LA NOUA EDITiE 1923 A m încercat sa povestesc în acest volum epopeea Xlindividului, acea epopee a cârei izbucnire dramática a fost marcatâ de Renaçtere de Reforma —, câci, mai tîrziu, rezistenta cercurilor politice çi reli-gioase slâbe^te, sau, cel pupn, nu se mai afirma deschis, în orice ca2 nu se mai ciocneçte fâp? eu insurec^ia spiritualâ, renun^â aproape la spînzurâ-toare çi la roatâ, çi lasa rugurile sa se stingâ. in acele timpuri, dimpotrivâ, individul ;î§ne§te, spre a spune astfel, ."ji sparge, pentru a o carapace groasâ, zece secóle de dogma de rituri, de interdic^ii, de constrîngere, de formule, de organizare socialâ çi teologicâ atît de greoaie de profunda — çi de umanâ — încît parea a se fi împlîntat în inimi eu mii de râdâcini vii, eu nepu-tinta de smuls. Din locul unde ne aflâm pentru a-1 observa, acest individ ne apare, spre a spune astfel, uriaç, monstruos prin forta $i prin curajul sâu, el fiind singur în fata lumü pe care o are de réinventât. Energia acelor timpuri dâ artei 2a-mislitâ de ele acel accent care nu o pârâseçte niciodatâ, accent sfîçietor uneori, dar atît de aspru încît, mai tîrziu, cel al celor mai mari pictori, de-venit stâpîii pe el însuçi, pare facil çi fericit. Individul, de atunci, a putut sa se arate mai complet, mai echilibrat mai aies, eu un suflu mai regulát, îngâduindu-çi râgazul de a absorbí pe îndelete