Vida G. [antikvár]

Me .eleagurile Maramuresului, acoperite altadatâ de pâduri seculare, ascund bógate urme arheologice, únele de pe vremea dacilor, care aveau aici puternice cetâti, iar áltele si mai vechi. în aceastâ regiune trâiesc semintii, cum sînt osenii, despre care Mihail Sadoveanu presupunea ca «avem de-a face poate eu un fragment al celor mai vechi pâmînteni ai târii care pe urma s-a numit Dacia». Numeroase mârturii atesta vechimea lor pe pâmîntul de la granita nórdica a neamului romînesc. Din Maramures, spune legenda, a pornit cînd-va Dragos cu a lui ceatâ în urmarirea zimbrului. Adesea profilate pe fundaluri de înâl-timi împâdurite, care dau peisajului varie-tate si pitoresc, asezarile omenesti sînt rînduite mai aies de-a lungul vailor. Construite de regula din lemn, material aflat din belsug la îndemînâ, cásele apar domi- nate de acoperisuri în ape repezi, cu stresinile largi, din sindrilâ patinata si pâtrunsâ adesea de vreme. Gospodâriile au porti impu-nâtoare, monumentale — un fel de arcuri de triumf — pe care sînt cioplite sau crestate motive ornaméntale de traditie strâveche : soarele, roza vînturilor, rozeta, sarpele, dintele de lup sau de fierâstrâu, frînghia rasucitâ etc., îmbinate adeseori eu motive vegetale sau chiar reprezentâri de oameni si animale. Se întîlnesc în acest colt de tara constructii în lemn de o vechime considerabilâ, vestite biserici eu turnuri foarte înalte, de o impresio- 2. Detaliu de cruce la Sâpînta (de cioplitorul popular Stan Pâtras)