Scrisori rupte [antikvár]

PREFATÁ Era o zi seniná din primávara anulu'i 1950. Eram studentá ?i fáceam parte din organiza^ia Ali India Women's Conference1 unde má ocupam de programul alfabetizárii adul^ilor. Venisem la centrul din Bethune Row, o strádutá din partea veche a Cal-cutteá, pentru a le íntimpina pe fondatoarele instltutiei, intre care se afla §i Indira Devi, nepoata lui Rabindranath Tagore sofia prozatorului Pramatha Chaudhuri — ea insá§i scriitoare §i un om de o deosebitá culturá. Citisem deja Scrisorile rupte ale lui Tagore §i stiam cá ele fuseserá adresate Indirei Devi. Eram our'ioasá emotionatá sá o cunosc pe cea care i-a inspirat lui Tagore aceste epistole. Am urcat pe terasá ca s-o vád mai bine pe Indira Devi. Cind oaspetii au coborit din masiná, am zárit-o imediat. Era o per-soaná in virstá, inaltá, zveltá si se tinea drept. Curind am fost chematá ín sala de conferinte. Am intrat cu pa$i xnceti. Indira Devi má atrágea ca un magnet, dar in acela§i timp má §i indepárta. Era o prezentá atit de spiritualizatá incít nu má credeam demná de a má apropia de ea. Spre ru^inea mea, ea a fost cea care m-a salutat intii; dupá codul de comportare indián, se cuvenea ca eu, care eram mai tinárá, sá salut prima. Am incercat din rásputeri sá-mi stápinesc emo^ia ca sá-i ráspund la intrebári. Indira Devi mi-a vorbit cu o atitud'ine perfect colegialá §i m-a tratat ca pe cineva egal cu ea. Mi s-a adresat cu „dumnea- 1 Consiliul indián al femeilor (engl.).